Fosta cladire a fabricii de mobila Exmob de pe strada Tudor Vladimirescu a fost facuta una cu pamantul. Daramaturile sunt indepartate zilele acestea intrucat proprietarul terenului il vrea neted cat mai repede. Pe zona comerciala, amplasata perimetral strazilor Onestilor si
T. Vladimirescu, se propune amplasarea unui complex comercial, cele 2,8 ha fiind achizitionate de grupul german Lidl. Odata cu intrarea Lidl in Oradea, grupul german are intentia sa se dezvolte si in alte localitati din Romania. Complexul va fi o cladire monobloc, dupa modelul amplasat in localitatea ungara Berettyóújfalu, retras fata de strada T. Vladimirescu la 30 si la 9 metri de limita estica a terenului.
In Raportul de specialitate privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - Centru comercial zona Tudor Vladimirescu-Onestilor-C. Brancoveanu, Oradea se specifica ca a fost depusa o lucrarea cu nr. 51803/11.01.2006, depus sub forma de PUZ, proiectul fiind intocmit de arhitectul Ovidiu Benta si urmeaza a fi pus in executie. Lucrarea s-a elaborat in baza certificatului de urbanism nr. 3661/28.12.2005, la initiativa fostului proprietar SC IMMO Holding SCS - SC Exmob SA, avand ca scop reconversia functionala a zonei industriale, incinta fabricii de mobila SC Exmob SA, situata pe str. T. Vladimirescu - Onestilor - C. Brancoveanu, si integrarea unei zone comerciale si de servicii, stabilind organizarea arhitectural- urbanistica a zonei, categorii de interventii, rezolvarea circulatiei in zona respectiva si reglementarea urbanistica a zonei.
Terenul luat in calcul pentru reconversie are o suprafata de 2,8 ha si este cuprins intre strazile mentionate. Din punct de vedere juridic, terenul din zona studiata, identificat cu nr. cadastral 320, inscris in CFN nr. 7867- Oradea, se afla in proprietatea SC Exmob SA.
Fosta zona industriala SC Exmob SA, din cauza diminuarii activitatii industriale, a urmat un proces de defalcare si vanzare a terenului. Tinand cont de vecinatatile cu zona de locuinte si avand in vedere lipsa de servicii din aceasta zona, s-a propus transformarea functiunii industriale intr-o zona preponderent comerciala si de servicii. Astfel, pe suprafetele obtinute prin demolarea unor constructii existente s-au propus constructii pentru comert si alimentatie publica, turism, birouri si galerii comerciale, locuinte in cladiri mixte. Problema majora pe care o ridica o astfel de lucrare este legata de circulatia carosabila. Astfel, se propune prelungirea strazii C. Brancoveanu pana in Strada Onestilor prin traversarea fostei incinte a SC EXMOB SA. Strada in prelungirea C. Brancoveanu va avea 12 m latime si se va lega de Str. Onestilor in dreptul intersectiei cu str. Jules Cazaban.
Peste drum de fosta fabrica Exmob se va construi un alt supermarket, Pennymarkt, iar tot in zona Carrefour isi va inalta un semet complex comercial.
Sursa : Realitatea Bihoreana - Supermarket Lidl Oradea
Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group