Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat într-o rezervă specială a Secției de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a încetat din viață, aseară, decesul fiind confirmat printr-un comunicat al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care anunța că "în ziua de 31 ianuarie 2011, la ora 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, și-a început călătoria spre Împărăția Cerurilor",
Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalitățile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române și a îmbinat în mod fericit religia și cultura, fiind numit "Leul Ardealului" pentru intransigența și conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, IPS Bartolomeu Anania, s-a născut în 18 martie 1921, în comuna Glăvile, județul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu. El a urmat școala primară din localitatea natală, după care a fost înscris la Seminarul "Central" din București. În anul 1943 a absolvit Liceul "Mihai Viteazul" din București, obținând diploma de Bacalaureat. Valeriu Anania a urmat cursurile Facultății de Medicină și Conservatorul de Muzică din Cluj, între 1944 și 1946, pe care nu le-a terminat, dar și ale Facultății de Teologie din București și ale Academiilor Teologice din Cluj și Sibiu, fiind licențiat la Sibiu în 1948. În luna iunie 1946, în timp ce era student la Cluj și președinte al Centrului studențesc "Petru Maior", a condus greva studențească antirevizionistă și anticomunistă, după care a urmat un șir lung de arestări și expulzări. Sub regimul comunist, Bartolomeu Anania a efectuat șase ani de detenție, între 1958-1964. Cariera duhovnicească a început-o în 2 februarie 1942, când a fost tuns în monahism la mănăstirea "Antim" din București și a primit numele de călugărie Bartolomeu. El a fost hirotonit ierodiacon, la 15 martie 1942, și și-a desfășurat activitatea în această calitate la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș, între 1943 și 1947, după care a devenit stareț la Mănăstirea Toplița, inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc, între 1949 și 1950, decan al centrului de îndrumare misionară și socială a clerului, la Curtea de Argeș în perioada 1951-1952. Între anii 1965-1976 a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America și Canada. În aceeași perioadă a fost membru a două Comisii ale Conferinței Permanente a Episcopilor Ortodocși din cele două Americi. În anul 1967 a fost hirotonit întru ieromonah, acordându-i-se, din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, rangul de arhimandrit. În timpul perioadei petrecute în SUA, Bartolomeu Anania a ținut conferințe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, și a făcut parte din mai multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia și India. Reîntors în țară, a fost directorul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al BOR, între 1976 și 1982. În anul 1982 s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Sfintei Scripturi. În ziua de 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, iar în 7 februarie a fost instalat în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca. În 24 martie 2006, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, iar IPS Bartolomeu a devenit mitropolit. În ultima Pastorală de Crăciun din 2010, transmisă în timp ce era pe patul de spital, mitropolitul Clujului arăta că, din păcate, există destui creștini care sărbătoresc "un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan și, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârșit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice și aburi etilici".
" Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toți cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu", se mai arată în comunicat. Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunțată ulterior.
Sursa: Crisana.ro