Login Oradea Online   Login   Inregistrare Oradea Online   Inregistrare    
°C
 

ORADEA ONLINE

Stiri Oradea si Bihor

 
 
   
Cultural Oradea Online  
30 Septembrie 2010 08:37:22   Autostrada, cu Mircea Andreescu, la Casa de Cultura
Afisari Stiri Afisari Stiri Afisari Stiri Afisari Stiri Afisari Stiri Marire +   Micsorare -   
Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov Autostrada
Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov va prezenta, în această seară, de la ora 20, spectacolul "Autostrada" ...

Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov va prezenta, în această seară, de la ora 20, spectacolul "Autostrada", la Casa de Cultură a Sindicatelor, în care joacă și actorul Mircea Andreescu. Spectacolul se desfășoară în cadrul Festivalului de Teatru Scurt.

Conform unui comunicat al Teatrului de Stat, Piesa "Autostrada" reunește o serie de secvențe scurte, povești de viață redate de câte două personaje ce călătoresc pe bancheta din față a unei mașini pe o autostradă. "Poate cel mai autentic dintre spațiile ce populează cultura americană, automobilul este, în această piesă, loc de adăpost, dar și al relațiilor clandestine, al certurilor și abia în ultimul rând mijloc de transport. Avem de a face cu întâmplări simple la prima vedere, dar care dezvăluie treptat traume, frustrări, crize morale ascunse sub aparența unei existențe obișnuite. Și personajele sunt preluate din galeria oamenilor obișnuiți, cei pe care îi putem întâlni la tot pasul în jurul nostru. Fără menajamente și cu o onestitate nu o dată deranjantă, dramaturgul le înlătură măștile pentru a prezenta toate defectele semenilor săi : meschinărie, brutalitate, lașitate, obsesie, frustrare, iresponsabilitate", se arată în comunicat.
AUTOSTRADA

Autor: Neil LaBute
Un spectacol de: Adrian Iclenzan
Cu: Demis Muraru, Iulia Popescu, Mircea Andreescu, Carmen Moruz, Ciprian Mistreanu, Oana Hodade, Gabriel Costea, Mirela Borș
Miercuri, 29 septembrie 2010, ora 20.00
Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă)

Citiți mai jos un interviu cu actorul Mircea Andreescu, realizat de Gabriela Miron, secretar literar al Teatrului de Stat:

"Vizionarea unei piese de teatru este o frumoasă experiență de viață"
Gabriela Miron: Stimate domnule Mircea Andreescu, din îndelungata dumneavoastră carieră teatrală, care este cea mai dragă amintire pe care o aveți ?

Mircea Andreescu : Începutul activității pe scenă, care s-a petrecut chiar la Teatrul de Stat din Oradea. Am cunoscut începuturile acestui teatru, făcând figurație în mai multe piese, unele regizate de Radu Penciulescu sau alți regizori de seamă, majoritatea spectacole pe care le-aș recomanda și astăzi ca etalon de calitate.

G.M. Pe ce criterii acceptați sau respingeți un rol care vi se oferă ?

M.A. Nu am respins niciodată vreun rol și rău am făcut ; aproape nici nu vreau să îmi amintesc de câteva eșecuri care nu s-au produs doar din vina mea. Există interese ce nu țin întotdeauna de dimensiunea artistică, estetică, dar care trebuie acceptate. Am avut totuși norocul să lucrez cu regizori pe care i-am îndrăgit, și sper că și ei pe mine. Alexandru Dabija, de pildă, a realizat câteva spectacole foarte bune la Brașov (« Frații » de Sebastian Barry, « Așteptându-l pe Godot » de Samuel Beckett) ; Mircea Marin a creat la rândul său lucruri frumoase și îndrăznețe la Brașov : « O scrisoare pierdută » - relecturare a lui Caragiale, mai bine fixat în epoca de atunci, accentul fiind pus pe tema politică din piesă. Un alt spectacol remarcabil în care am jucat a fost « Aniversarea » de Harold Pinter, prezentat de fapt cu alt titlu, pentru că premiera (înainte de 1989) urma să aibă loc în preajma zilei de 24 ianuarie, fapt care ar fi putut fi interpretat ca o aluzie la Nicolae Ceaușescu. Mai doresc să amintesc « Mormântul călărețului avar » al orădeanului D.R. Popescu, « Oul » de Félicien Marceau și câte altele...

G.M. Ați jucat în multe filme binecunoscute și apreciate atât de critica de specialitate, cât și de public...

M.A. Din păcate, filmele românești nu se vând în țară, lumea nu merge să le vadă. Sper ca lucrurile să se mai îndrepte, deși nu există o politică coerentă care să relanseze filmul românesc. De exemplu, "A fost sau n-a fost?" al lui Corneliu Porumboiu a obținut aprecieri destul de ciudate în țară, fapt mai puțin important pentru mine, dar grav pentru conștiința altora. Este vorba despre un film care a făcut mare carieră în Occident, a fost premiat la Cannes, unde am fost și eu și am văzut reacțiile spectatorilor, care au fost încântați. În astfel de contexte am putut să remarc ce diferență mare există între noi și alte popoare. Regimul comunist și greutățile de după el au făcut din noi oameni posomorâți, reticenți, triști. Dimpotrivă, în anii '50 - '60, străbătând Corso-ul orădean, vedeam în jur oameni veseli, în ciuda vremurilor aspre.

G.M. Vă place să jucați în spectacole de teatru scurt?

M.A. Îmi place, cu condiția ca piesele să se transforme în spectacole convingătoare. O serie de regizori tineri, talentați, cum e și cel care a realizat "Autostrada" (Adrian Iclenzan), au înțeles că în astfel de piese există partituri pentru actori și nu încifrează mesajul, cum fac alți colegi ai lor de generație. Unii regizori au plăcerea de a curăța spectacolul de expresivitate teatrală, fapt care vine atât dintr-o neputință a lor, cât și din faptul că nu au termen de comparație: nu au văzut spectacolele lui Liviu Ciulei, Radu Penciulescu și alții, mulțumindu-se cu spectacole de după 1989, perioadă în care evenimentele artistice au fost puține. Ciudat este că nici din străinătate nu mai vin turnee puternice, care să constituie o ștachetă. Eu, de exemplu, în tinerețe, în studenție, am văzut spectacole de Bertolt Brecht cu Helene Weigel, spectacolele lui Peter Brook sau Roger Planchon, pantomimă cu Ladislav Fialka. Pe de altă parte, am întâlnit regizori care au trăit mult în străinătate și când vin în țară să monteze trădează faptul că au pierdut legătura cu teatrul românesc.

G.M. În final, vă rugăm să ne împărtășiți niște gânduri pentru publicul orădean.

M.A. Îi invit pe spectatori să încurajeze și să participe la astfel de evenimente, ocazie de a se pune în contact cu mișcarea teatrală din toată țara. Și pentru noi, actorii, festivalurile sunt prilejul de a ne cunoaște între noi și cu spectatorii. E momentul ca publicul să se mobilizeze, căci vizionarea unei piese de teatru este o frumoasă experiență de viață.


Sursa: Bihoreanul.ro


Inscrie-te in: Catalogul Firmelor din Romania


Actualitate Financiara


Sursa ta zilnica:Info Oradea si Judetul Bihor


Taguri  
Casa de Cultura Oradea


Stiri Anterioare  
Program de formare pentru parinti si profesori
De la clasic la Beatles
Casa de Cultura a Municipiului a fost renovata
Regal folcloric pe scena Casei de Cultura
Cultura nu e o scrumiera: Stiri Oradea
Renovari la Casa de Cultura a Municipiului: Stiri Oradea
Bunoiu, omul lui Bolojan: Stiri Oradea
Spectacol spumos: Cultural Oradea
Recitindu-l pe Shakespeare - "Poveste de iarna", in varianta japoneza : Cultural Oradea
'Poveste de iarna', spectacol unic prin frumusetea scenica : Cultural Oradea
Artisti japonezi, pe scena Casei de Cultura : Cultural Oradea
Ansamblul 'Ciocarlia' a sarbatorit 60 de ani de activitate : Cultural Oradea
Cel mai bun castiga : Stiri Oradea
'Comedie pe intuneric' la sfarsitul saptamanii luminate : Cultural Oradea
La margine de imperii : Cultural Oradea : Tudor Gheorghe
Concert filantropic : Casa de Cultura Oradea
"Lacul lebedelor", la Casa de Cultura : Cultural Oradea
"Lacul lebedelor", la Casa de Cultura : Cultural Oradea
"Lacul lebedelor", la Casa de Cultura : Cultural Oradea
Inghesuiala si imbranceli la Casa de Cultura a Sindicatelor : Cultural Oradea

Cultural  
Concert aniversar la Filarmonica
Bieti artisti: cand trasi pe roata, cand pe sfoara...
Lumanari pentru Teatrul de Stat Oradea
Vrajitorul din Oz, la Casa de Cultura a Sindicatelor
Concert de muzica ambientala, Gheorghe Iovu


Comentarii  

Posteaza un comentariu: Autostrada, cu Mircea Andreescu, la Casa de Cultura
 
 


Curs Valutar

 

Horoscop
Balanta

Balanta

         Alte zodii   
 

Sondaj
Romania ocupa locul doi, dupa Bulgaria, in topul tarilor care folosesc foarte putin cardurile bancare.

Cum preferati sa platiti atunci cand mergeti la cumparaturi?


» Cu Cardul
» Cash

Promoveaza-ti afacerea!

Web-Top Web-Top.ro este mediul ideal de promovare online pentru firma Dvs.

       Pentru detalii click aici...   


Parteneri

Cofetaria Mocca
Lion Shipping & Chartering
Lion Shipping & Chartering

Lista Firme

Arhiva Stiri Oradea Online
16 Decembrie 2019
D L Ma Mi J V S
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 1617 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31  


   Arhiva Stiri 2019 Oradea Online   
 

Bursa Transport

Bursa Transport
Ai marfa?
Ai camion?


Inregistreaza-te gratuit si vei gasi parteneri!

      Pentru detalii click aici...   


Vremea Oradea
16 Decembrie 2019
Min: -18 °C       Max: -18 °C Vremea Oradea
Temperatura curenta: °C

      Vremea Oradea detalii...   


Anunturi

Ultimele anunturi salvate
SAMSUNG S8+ SUB GARANTIE SI ASIGURARE
MASINA DE SPALAT AUTOMATA SLIM SIEMENS, GARANTIE
COLANTI SPORT PENTRU GRAVIDE
COLANTI PENTRU GRAVIDE MODERNI
SUZETE FOSFORESCENTE DIFRAX


   Anunturi Gratuite Oradea   
 

Cinema

Al Pacino il face pe Richard Gere mare bogatas

Stiri judetul Bihor

Stiri judetul Bihor
Registre electronice in locul carnetelor de munca
Acvila de munte se intoarce in Bihor
Legea Educatiei a intrat in vigoare
Peste 13.000 concedieri colective: Stiri Bihor
Prins in flagrant: seful OPC, saltat de DNA in timp ce primea spaga pentru a-si incalca atributiunile de serviciu
Pensii marite pentru 32.847 de bihoreni
Ce se-ntampla cu drumurile Bihorului
Clubul Kiwanis din Thouars, Franta, alaturi de copiii in dificultate: Stiri Bihor
Unii pleaca de buni, altii vin de rai
Protestul PSD Oradea, neautorizat

Copyright 2007-2009 Oradea Online. Toate drepturile rezervate.
TOTALnet Media Group
 

Stiri Oradea Online

Stiri Oradea
Stiri Bihor
Politia Oradea
Frontiera Bihor
Stiri Intern
Stiri Extern
Sport
Sanatate

Divertisment Oradea Online

Divertisment Oradea
Moda Oradea
Cinema Oradea
Lumea IT
Auto
Horoscop

Servicii Oradea Online

Anunturi Gratuite Oradea
Lista firme Oradea
Director web

Turism Oradea
Turism Oradea
Judetul Bihor
Baile Felix
Baie 1 Mai

Sitemap
Sitemap

 
Recomandam: Web-Top.ro | Best-Top.ro | Felicitari | Bursa Transport | Stiri Vedete | Bucuresti Online
Web-Top Lista Firme