Castelul de la Balc și domeniul aferent stau cu lacăt la poartă și se degradează pe zi ce trece. Intrată pe căi dubioase în proprietatea Petrom SA, clădirea a fost renovată în urmă cu vreo zece ani pentru a fi despuiată mai apoi de toate investițiile făcute aici. Exact în urmă cu un an Petrom a încercat să vândă la licitație castelul de la Balc și terenul aferent, de vreo 20 de hectare, cerând 2,5 milioane de euro. Tranzacția nu a mai avut loc, deși compania a coborât prețul până la vreo 500.000 de euro. Zona are un potențial turistic uriaș, în subteran existând izvoare termale sărate, unice în țară. Posibilității de dezvoltare pentru localitate sunt evidente, deoarece la doi kilometri de localitate va trece Autostrada Transilvania. Conducerea județului nu pare însă dispusă să încerce recuperarea unei proprietăți care aparține de drept județului, respectiv locuitorilor din Balc.
În martie anul trecut, cea mai mare companie românească, Petrom SA, anunța că va scoate la licitație un imobil compus din patru corpuri de clădire și o suprafață de teren de 20 ha din comuna Balc. În anunțul companiei se preciza că obiectivul este parțial modernizat, valoarea minimă de la care va porni licitația fiind 2,5 milioane de euro. Termenul limită pentru depunerea ofertelor era 31 martie 2009, compania rezervându-și dreptul de a retrage oferta, fără nici un motiv.
O propunere rămasă fără ecou
Intenția Petrom nu a trecut neobservată. Fostul senator Vasile Duță a stârnit valuri după ce, anul trecut, a declarat că este gata să reprezinte gratuit ca avocat Consiliul Județean Bihor pentru a recupera castelul de la Balc. "Am fost complet dezamăgit de modul în care a reacționat conducerea județului la inițiativa mea. Am scris atunci o scrisoare de intenție, pe care au făcut-o publică ziare locale. Scrisoarea are și număr de înregistrare la CJ, dar nici până în ziua de azi nu am primit vreun răspuns", ne-a declarat avocatul Duță. "Vă căutăm noi, mi-a transmis președintele Radu Țîrle. Și de atunci mă tot caută", continuă avocatul. Fostul senator mai spune că este singurul care poate recupera domeniul de la Balc deoarece are toate documentele necesare.
"Castelul și terenul respectiv au fost luate în mod fraudulos de Petrom, printr-o simplă acțiune în constatare care nu certifică însă un drept de proprietate. De drept el aparține comunității locale și Consiliului Județean. Or, fără a fi angajat de către partea direct interesată în recuperarea acelui bun, eu nu pot deschide un astfel de proces. Prin urmare, reiterez public oferta mea, exprimându-mi totodată profunda dezamăgire față de conducerea județului care nu face nimic pentru a-și recupera proprietatea", spune avocatul.
De la biroul de presă al Consiliului Județean am fost informați că juriștii instituției nu au întreprins niciun demers pentru recuperarea castelului de la Balc și că, într-adevăr, avocatul Vasile Duță nu a fost mandatat în vreun fel să reprezinte interesele județului în acest caz.
Simbolul comunei, gestionat de București
Primarul localității, Arsenie Maroșan, oftează adânc atunci când i se cer amănunte despre simbolul localității pe care o păstorește, dar care, culmea ironiei, nu este în patrimoniul comunei.
"Castelul este închis de trei ani, are un paznic la poartă și încă unul în interiorul domeniului. Nu avem nici cea mai mică idee ce are de gând Petrom să facă cu clădirea, atâta știm și noi, că au vrut să-l vândă. Dacă îl vindeau ar fi trebuit să-și scoată de la Primăriei certificat fiscal, dar nu au venit după el, deci încă aparține de Petrom", ne-a declarat primarul Balcului. Edilul regretă că simbolul localității nu aparține comunității, așa cum ar fi corect. Este conștient că ar fi dificil pentru primărie să-l gestioneze, dar cu o finanțare externă s-ar putea începe exploatarea economică și turistică a complexului.
Fațada a fost refăcută în urmă cu zece ani, s-au instalat geamuri termopan, s-a respectat modelul inițial pentru că clădirea este monument istoric, dar pentru că nu este întreținută, a început să se strice și exteriorul.
În interior însă, clădirea e făcută praf. Surse locale ne-au relatat că au fost scoase ușile, mobilierul și întreaga bază de tratament, totul a fost cărat din interiorul clădirii. Din zvonurile ajunse la urechile localnicilor, prețul clădirii și al domeniului a scăzut de la 2,5 milioane la 500.000 de euro.
Scurt istoric
Primul castel din Balc a fost construit în 1484 de către Pruisz János, episcopul Oradiei. Urmele construcției au fost vizibile până la mijlocul secolului XIX. Actualul castel construit în stil romantic a fost ridicat la comanda familiei Degenfeld în 1896, iar mai târziu a ajuns în posesia familiei Károlyi. După 1918 bancherul orădean Iosif Pincaș - provenit dintr-o familie evreiască cu descendență spaniolă - a cumpărat castelul de la Károlyi Imre, groful stabilindu-se în Ungaria.
După naționalizarea din 1948, în castel s-a înființat un spital-sanatoriu pentru nevrotici, care a funcționat până în 1978. Odată cu intensificarea exploatării zăcămintelor de țiței din zonă factorii de decizie ai regimului comunist au hotărât mutarea sanatoriului la Nucet și trecerea castelului în administrarea Ministerului Economiei. Imobilul a căpătat și o destinație militară, aici fiind cantonați soldații în termen care serveau patria prin muncă la schela de extracție din Suplacu de Barcău.
Cum l-a pierdut județul
După Revoluție, imobilul și domeniul au rămas în administrarea Regiei Autonome a Petrolului Petrom SA, societate controlată de stat. În aprilie 1996 Consiliul Județean Bihor își dă acordul ca domeniul și castelul să treacă "în administrarea operativă" a Petrom, regia de stat intabulând pe această bază proprietățile în luna mai, același an.
Petrom este transformată ulterior în Societate Națională, investind sume enorme în refacerea castelului și amenajarea parcului dendrologic dimprejurul complexului de la Balc. Între 1998-2000 se amenajează aici o bază de tratament ultramodernă, dar care nu va funcționa niciodată. În 2002 sunt stopate toate investițiile, iar clădirea va fi folosită sporadic drept casă de protocol a companiei până în 2004, anul privatizării. În acest răstimp clădirea este efectiv devalizată, dispărând întreaga bază de tratament, ușile interioare și mobilierul.
Crișana a solicitat conducerii Petrom să precizeze ce intenționează să facă în viitor cu domeniul și castelul de la Balc. Biroul de presă ne-a transmis că "analizează" de două zile problema, urmând ca șefii companiei să emită un punct de vedere pe care îl vom face public, imediat ce va fi transmis redacției.
Sursa: Crisana.ro
Inscrie-te in: Catalogul Firmelor din Romania
Actualitate Financiara
Sursa ta zilnica:Info Oradea si Judetul Bihor