În perioada 28 - 30 mai, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acțiunile desfășurate pe raza județului.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat în principal depistarea participanților la trafic care manifestă agresivitate în conducerea autovehiculelor, deplasându-se cu viteză excesivă, disciplinarea participanților la traficul local, depistarea persoanelor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, dar și a celor care conduc autovehicule neînmatriculate, cu numere false de înmatriculare sau a celor care care conduc autovehicule pe drumurile publice și nu posedă permis de conducere, ori au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, acțiunile polițiștilor au avut ca scop și prevenirea și diminuarea fenomenului infracțional.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 581 de sancțiuni contravenționale în valoare de 71.960 lei. Astfel, topul sancțiunilor cuprinde 210 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 120 pentru traversări prin loc nepermis și alte 80 pentru lipsa centurii de siguranță.
Mult alcool în week-end
Foarte mulți bihoreni au mai fost depistați în week-end în timp ce conduceau băuți. Astfel, cele mai grave cazuri au fost vineri, în localitatea Damiș, când a fost depistat în trafic M.D.D.(35 ani), din Bratca, care conducea fără a poseda permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în aceeași zi, în afara localității Vadu Crișului, localnicul R.F.(36 ani), care șofa tot fără permis și băut, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma testării sale cu aparatul etilo-test, s-a stabilit că aceasta prezenta o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, sâmbătă, în Tileagd a fost depistat orădeanul P.V.(55 ani), care conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l. Totodată, alți câțiva bihorenia u mai fost depistați la volan, având diferite concentrații alcoolice. În fiecare dintre cazuri au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă.
Sursa: Bihon.ro
Inscrie-te in: Catalogul Firmelor din Romania
Actualitate Financiara
Sursa ta zilnica:Info Oradea si Judetul Bihor