Deși după controale școlile s-au igienizat, unele continuă să fie fără frigiderul necesar pentru „Cornul și laptele”.
Luni debutează noul an scolar. În virtutea acestui fapt, prefectul Gavrila Ghilea a prezentat săptămâna trecută problemele depistate de către cele patru echipe de control ce au inspectat 75 de scoli. Iată-le: lucrări întârziate la reparații, curți și săli de clase neigienizate sau insalubre, iluminat deficitar, latrine nevidanjate, lipsa unor spații adecvate sau frigidere pentru depozitarea alimentelor din cadrul programul „Cornul și laptele”, lipsa unor surse de apă potabilă.
Rezolvări parțiale
Cum inspectorii au dat un termen pentru remedierea problemelor (5 septembrie - n.r.), între timp s-au mai rezolvat din neajunsuri. „Peste tot s-a efectuat igienizarea spațiilor de învățământ și a curților. În schimb, împrejmuirea perimetrului școlar nu a fost finalizată, în cele mai multe cazuri din cauza lipsei fondurilor”, a declarat Ghilea, exemplificând la acest ultim capitol. E vorba despre școlile din Remeți, Șerani, Borod, Lugașu de Sus, Avram Iancu, Tămașda și Păgaia.
De asemenea, nu s-au remediat problema frigiderului la școlile din Hinchiriș, Cusuiuș, Boiu, Ghiorac, Ciumeghiu, Dicănești, Topești și Sâmbăta.
La Avram Iancu s-a mai descoperit o problemă: pentru că nu-și primește banii pentru execuția unei centrale termice la școală, constructorul amenință că o demontează. În cele din urmă s-a obținut o amânare, până la 1 octombrie. Se speră la găsirea unei soluții pentru plata executantului...
La Butan, din cauza lucrărilor mult întârziate la corpul de clădire destinat școlii cu clasele V-VIII, s-a decis mutarea elevilor în centrul de comună, la Măgești, „unde funcționează o școală nouă, modernă”, a arătat reprezentantul Guvernului.
Greu cu autorizația
La 122 de școli lucrările de reparații/renovare nu sunt finalizate nici azi. Cu toate acestea, anul școlar va începe și în aceste școli. Din cele 932 de clădiri în care se face școală în Bihor, 203 nu au autorizație sanitară de funcționare iar 427 sunt în curs de autorizare. 15 școli din tot județul au fost desființate. „În cele mai multe cazuri din cauza numărului redus de elevi”, a spus prefectul de Bihor. 87 de microbuze deservesc 4.210 elevi. Aceștia sunt transportați de regulă din sate către centrele de comună.
101.527 elevi și preșcolari vor frecventa sistemul educațional bihorean în acest an școlar.
Sursa: Bihon.ro
Inscrie-te in: Catalogul Firmelor din Romania
Actualitate Financiara
Sursa ta zilnica:Info Oradea si Judetul Bihor